Suflet sfâşiat

Foto: Alex Mazilu

- Bună dimineaţa, Doamna Directoare! Am şters praful de pe birou’ Dumneavoastră şi am golit scrumiera, care dacă puteţi astăzi să mă învoiţi mai devreme, că m-a invitat domnu’ Caius în oraş…

Într-adevăr, Marieta veni ceva mai devreme decât de obicei la serviciu, în dorinţa evidentă de a-şi impresiona şefa. Crina aruncă o privire severă şi răspunse, după o pauză strategică:

- Care puteai să şi aeriseşti încăperea, că pute ca la birt când intri aici! Iar scrumiera poate să fie şi spălată, nu doar golită… Ai dereticat şi tu aşa… pe unde vede popa. Apucă-te de treabă cum se cuvine, căci, altfel, cu mine să ştii c-ai încurcat-o!…

- Da’ mă-nvoiţi?… – insistă femeia-n halatul de-un albastru doar presupus.

Crina tăcu câteva clipe, parcă nevenindu-i să-şi creadă auzului:

- N-am vorbit destul de clar? Până unde ţi-ai propus să abuzezi de bunătatea mea?…

Cum Marieta nu mai spuse nimic, directoarea Gazetei de Nord-Vest căută să prevină orice abatere posibilă:

- Să nu îndrăzneşti să gândeşti necuviinţe!…

Mimând că ar merge să spele closetul, femeia de serviciu se închise în cabină pentru a putea plânge în voie. Ce-a rostit, printre lacrimi, la adresa şefei sale, a prezumptivei ei bunătăţi şi a cruzimii de a-i împiedica până şi gândurile, nu credem că ar interesa pe cineva.

Peste zi, Crina s-a mai îmbunat. Promiţând trimişilor a şapte formaţiuni politice că îi va sprijini în campanie şi încasând cuvenitele atenţii, tânăra directoare avu şi câteva discuţii optimizante pe messenger, cu psihopaţi celebri ai blogosferei. Către seară, când Caius apăru ferchezuit, deoarece se îmbăiase în Someş şi se frecă cu şerveţele parfumate, Crina îi spuse Marietei pe un ton binevoitor:

- Puteţi merge, lasă, că vei recupera în altă zi… Te trec aici cu trei ore neefectuate. Uite, ai de la mine şi cinci RON… Să-i foloseşti cu chibzuinţă şi, pe cât posibil, să-mi aduci restul!…

Uitând de amărăciunea de peste zi, Marieta mulţumi atât de slugarnic încât şefa ei se cutremură de scârbă.

- Bun, du-te odată! – zise cu răceală. Lămureşte-te şi cu omul ăsta, că m-am săturat să-l văd toată ziua prin Redacţie…

…………………………..

Pentru a nu pierde vreme de prisos, cei doi aleseră să meargă la parterul clădirii, în pizzeria El Kardinale. Aici, Caius ceru obişnuita, pentru el, bere fără alcool, iar Marieta optă pentru un gin tonic, probabil dintr-o dorinţă de afirmare a libertăţii, deşi putea să fie şi o alegere ţinând de gustul personal. Îndrăgostiţii deciseră să ia şi-o pizza Carbonara, pe care s-o împartă.

Cercetând aşezământul, Caius observă în mod predilect gresia arămie ce pardosea sala. Cum discuţia stagna, din pricina fireştii stânjeneli de debut, mult încercatul erou făcu o observaţie neutră:

- Cam tot aşa e şi gresia din bucătăria Filomelei…

Marieta îşi învinse un rictus, sorbi din gin, apoi replică:

- Care Filomela? Pizdrinţ, aia?…

- Da… Pizdrinţ.

- Da’, ce-ai căutat tu pe gresia ei?

Cum întrebarea era incert formulată, Caius răspunse ce-i veni pe loc în minte:

- Acolo aveam semnal la telefon, de pe scaun nu se înţelegea nimic…

Firesc, nici Marieta nu înţelese mai nimic din această expunere, după cum este foarte posibil ca nici cititorul să nu se dumirească. Femeia pricepuse, totuşi, nu doar că cel ce pretindea că o iubeşte merge în bucătăria Filomelei, dar se mai şi tăvăleşte pe gresie, dând telefoane. Cum ar fi procedat aproape oricine în situaţii similare, Marieta mai comandă un gin tonic.

- Eu vă aduc, da-l plătiţi pe loc!… – spuse ospătara, cu amabilitate.

Caius socoti că e potrivit să intervină:

- Sigur vrei să mai iei un gin? Cum crezi, dar, să nu fie prea mult… Tot aşa a făcut şi Filomela şi, la sfârşit, a căzut şi şi-a fracturat mandibula, suferind şi o comoţie cerebrală…

Marieta se stăpâni cu greu, fiind cuprinsă de spasme:

- De când am venit aici, numai despre femeia asta îmi vorbeşti! Dacă eşti obsedat de ea, de ce-ai mai venit în Satu-Mare?…

- Dar, nu sunt obsedat de ea! – îngăimă Caius, dându-şi seama, totuşi, că poate o evocase excesiv pe acea cunoştinţă mai veche a sa.

- Nu, desigur! Aşa spuneţi toţi!… – mai reuşi să spună Marieta şi, pentru a doua oară în acea zi, izbucni în plâns.

- Draga mea!… – imploră Caius.

- Lasă-mă-n pace! – îi zbieră Marieta. Toţi vreţi doar să profitaţi! Am văzut şi pe internet cine eşti! Te cunoaşte toată Poliţia Română!…

Încercata femeie nu putu să spună mai mult, paralizată de o durere enormă. Revenită, ospătara ţinu să-i atenţioneze pe cei doi:

- Dacă aţi terminat de consumat, aţi face bine să vă continuaţi scenele în stradă! Aici mai sunt şi alţi clienţi, care vor să mănânce civilizat…

Între timp, însă, Marieta se prăbuşi pe gresia arămie, rămânând inertă…

………………

Zorii o aflară pe Marieta într-un salon de spital. Alături, simţea prezenţa încă unei persoane, dar nu putea întoarce privirea.

Către orele amiezii, trecu şi directoarea Gazetei să o viziteze:

- Mai ai ceva din ăia cinci RON pe care ţi i-am dat?… - o întrebă.

Femeia de serviciu, însă, nu-i putu răspunde, având mandibula fracturată. Crina făcu un gest de lehamite din mână şi adăugă:

- Lasă! Mi-i reţin eu din leafă. Din a ta, vreau să spun, din ăia 60%… Că mai mult nu-mi permite Legea să-ţi reţin!

Întâlnindu-l, pe coridor, şi pe Caius, care se foia livid, Crina-i spuse:

- N-are rost să te învârţi pe aici, că tipa-i legumă la ora asta… Las’că vă mai vedeţi voi, când îi trece! Poanta tare este că a nimerit în acelaşi salon cu Pizdrinţ aia, a ta…