O damă intră într-un birt

Poză obţinută prin amabilitatea lui Xreader

 

În vreme ce ne dădeam cu toţii cu presupusul cam ce-ar putea să mai păţească ciclistul Caius prin Satu-Mare, Marcel părea frământat, amănunt care ne-a făcut să presupunem că suferă de-o indigestie ştiind că, în cazul său, cam toate trăirile sunt epidermice, digestive ori, mai rar, hormonale. Cum s-a dedus ulterior, această ultimă posibilitate devenise activă, probabil şi ca o consecinţă a anotimpului pe care-l traversăm.

- Am decis să-ncep o viaţă nouă! – interveni Marcel, fără legătură cu cele discutate până atunci.

- Ce viaţă nouă? – se îndoi domnul plutonier-major Onici. O s-o faci cu mâna stângă? Sau ce ţi-a mai căşunat?…

Marcel păru ofensat, dar, cunoscându-l suficient de bine, ne-am dat seama că aceasta nu poate fi decât o aparenţă. Totuşi, replică destul de hotărât:

- M-am gândit să încerc şi cu o femeie…

Aici, ne-a părut exagerată folosirea conjuncţiei şi, presupunând că aserţiunea sa are conotaţie electorală, mai cu seamă în condiţiile introducerii votului uninominal.

- În sfârşit, dacă ai încredere în vreo candidată, de ce nu? – făcu Teodosie, conciliant.

Pe când aflarăm, cu surprindere, că Marcel se referea la cu totul altceva, o tipă intră în local şi, aşezându-se cu mişcări ferme la o masă, îşi deschise laptopul şi ceru o cafea frappe.

- Cine-i gagica? – o întrebarăm din priviri pe Irina, iar aceasta, ridicând din umeri, ne dădu de înţeles că habar nu are.

La fel cum aţi fi făcut şi dumneavoastră, începurăm s-o drămăluim, continuându-ne conversaţia cam alandala, doar aşa, de mască. Era o tânără cam pe la 26-27 de ani, relativ scundă, de vreo 48 de kilograme, cu ten mai întunecat şi cu părul negru dar, desigur, vopsit. Unele indicii ne-au făcut să presupunem că ar fi blondă. Atât tenul cât şi accentul, atât cât am putut să prindem din scurta comandă efectuată, dădeau de înţeles că persoana este sudistă. Cum expresia feţei părea aceea a unei femei ce nu traversează o perioadă tocmai fastă, Filaret recită fără să vrea:

 

„Ea stă plictisită şi foarte frumoasă,

Părul ei negru pare supărat…”

 

Scurta intervenţie poetică îl făcu pe Marcel să se decidă, abordând-o pe străină. Noi gândirăm, cum e de presupus, că primăvara plutesc prin văzduh fel de fel de germeni, ori corpusculi, ori feromoni, ori naiba ştie ce, astfel încât nici unul ca Marcel nu poate sta să-şi bea păhăruţul liniştit.

- Nu vă supăraţi, sunteţi din localitate?

Auzind întrebarea, eram aproape în stare de şoc, deoarece amicul nostru nu s-a sinchisit niciodată dacă supără sau nu pe cineva.

- Par a fi din localitate? – întrebă misterioasa consumatoare.

- Nu, tocmai de aceea… În schimb, păreţi încrezută şi ironică…

„Văleu!” – ne-am zis noi în gând.

- Nu par, ci chiar sunt! – răspunse tânăra ferm şi, cu toate acestea, gândurile-i hălăduind într-un alt tărâm. Mai sunt, în plus, arogantă, snoabă şi perfidă. De fapt, toate astea le-am şi scris într-un material, tocmai pentru a fi ştiute odată pentru totdeauna şi să nu trebuiască să le repet în fiecare birt în care intru…

Faţa colegului nostru era destul de explicită pentru noi: „Am belit-o! E de asta cu scrisul…” – rosteau grimasele sale. Totuşi, supralicită:

- Dumneavoastră scrieţi?

- Da – răspunse sudista sec.

- Cărţi? – insistă Marcel, nemaiavând nimic de pierdut.

- Da.

- Groase? – continuă convivul nostru, ştiind, la fel ca toată lumea, că o carte poate fi groasă sau subţire.

- Destul de groase.

- Aha… - făcu Marcel năucit.

Amicul ne privi pierit, iar noi gesticularăm de genul: „Ce să-ţi facem? Tu te-ai băgat!…”. Pe neaşteptate, curtezanul fu străfulgerat de-o inspiraţie:

- Şi despre ce scrieţi în cărţile alea?…

- Fantasy. Cu elfi, sperieni, trolli, grumi, pitici, centauri, arkuzi… Mai cunoscut este Our…

Amintindu-şi că un personaj cu nume similar, sau poate chiar individul în discuţie, îl inoportunase într-una din nopţile trecute, Marcel începu să bată în retragere:

- Interesant… - mai bâigui.

Din fericire, interveni domnul plutonier-major Onici care, citind Şarama, era mai în temă cu scrierile fantasy . Astfel că purtă cu tânăra o lungă conversaţie, în vreme ce Marcel reveni printre noi, ceilalţi fideli ai Patriciei, şi comandă cocteiluri letale până se făcu de minune. Cum nici eu nu pot spune că am şomat, nu-mi mai amintesc ce s-a petrecut în continuare.