Un morcov ca nealtul

Foto: Crisatcross

Marcel se trezi chinuit de un îngrozitor vertij şi de-o sete colosală. „Iar am făcut-o lată!” – îşi zise. „Mi se pare că era şi ceva în legătură cu o gagică…”. Cum jetul de apă rece sub care-şi strecură capul avu un efect minimal şi cum şirul de nasturi ai cămăşii nu reuşea nicidecum să se alinieze cu butonierele corespunzătoare, eroul decise că trebuie să meargă la Patricia, ca să se dreagă.

 

Cu toţii ştim că, de câte ori ne facem de râsul lumii într-o societate, nu ne este la îndemână să revenim acolo, intuind exact că vom deveni ţinta ironiilor. De aceea, scotocim după un clasor de timbre, după pantofii cu beculeţ ori după vreo altă nerozie, agăţându-ne de ridicola speranţă că vom reuşi să distragem atenţia celorlalţi, astfel încât să devină uitate tâmpeniile comise în ajun. Deşi reţeta nu funcţionează nici măcar în clasele primare, ne încăpăţânăm să uzităm de ea chiar şi la o vârstă apropiată de amurg. În această privinţă, Marcel nu făcea excepţie: „Cine ştie ce cretinătăţi am făcut… Precis mă vor lua toţi la mişto!”. Fără a-şi sfârşi gândul şi fără a începe altul, suferindul se apucă să scotocească prin casă din automatism, după vreo găselniţă oarecare. Din fericire, aşa-zicând, primise de curând de la un amic un morcov de un format aparte, sugerând un fel de tors din care se desprind, crăcite, ca nişte picioare lovite de pelagră, iar între picioare, o excrescenţă minusculă cu vârf rotunjit şi-mprejmuit de-un guleraş. Pe scurt, o curiozitate a naturii.

 

„Îl duc pe ăsta… Şi, oricât mişto ar face, aduc vorba insistent la morcov, până uită…” – îşi mai alcătui mahmurul un plan sumar şi, reuşind să se încheie aproximativ la cămaşă, dar uitând să se piaptene, porni către aşezământul de la parterul blocului.

…………………

- Ooooo! – îl întâmpinară camarazii. Marcel a înviat! Uite, că i s-au uscat şi pantalonii…

- Asta din pricina şliţului desfăcut, care asigură o bună ventilaţie… - preciză domnul plutonier-major Onici.

 

Într-adevăr, căznindu-se cu nasturii cămăşii, nefericitul uită totalmente de cele de sub pântec. Cum, în ciuful răvăşit, Marcel purta miriade de pene, Raul observă:

 

- Dacă ţi-a dat liber tipa de ieri, ai fript-o cu păsări?…

Imprudent, Marcel îşi exhibă morcovul tocmai atunci când toţi ne pornirăm pe râs.

- Băă, ce frumos ţi s-a dezvoltat! – grohăi Remus, sufocându-se de râs şi dând din lăbuţe. Ieri, când ţi-ai scos-o, era pleoştită, de-a zis piteşteanca aia că ea nu fumează chiştoace…

- Ăsta parcă-ar fi taică-tu la nudişti! – îşi aduse contribuţia şi Filaret, în pofida firii sale taciturne.

 

Marcel puse posomorât morcovul pe pult şi-şi luă o tărie. În definitiv, dacă nu avea cum să scape de batjocuri, cel puţin să se dreagă…

 

După ce mai râserăm vreo jumătate de ceas pe seama colegului nostru, Teodosie observă cu altfel de ochi morcovul expus, conferindu-i conotaţii electorale.

 

- Morcovul ăsta ar fi bun ca mascotă în campania PD-L… Culoarea-i potrivită, are cele două ramificaţii în partea de jos, semnificând partidele fondatoare, şi trunchiul, reprezentând unitatea de monolit a noii formaţiuni…

- Mai are şi cratima… – remarcai eu.

- Sau, chestia aia poate să-l reprezinte şi pe domnul preşedinte, ales în mod democratic – sugeră domnul plutonier-major Onici. E ca un fel de centru vital, başca şi cu calviţie…

- Da’ unde ai văzut tu morcov cu păr? – încercă Marcel o glumă, spre a mai disipa din ridicolul de care se acoperise.

- La mă-ta-n p…ă, când se ducea la Referendum! – veni răspunsul prompt.

- Maică-mea a votat DA! – îşi apără Marcel onoarea familiei.

- Logic – admise domnul plutonier -, mă-ta niciodată n-a zis NU…

 

Curând, ne-am plictisit de editarea de fraze cu tentă electorală, astfel că revenirăm la a descoase măgăriile săvârşite de Marcel în ajun. În toiul discuţiilor, morcovul dispăru, nu se ştie unde.